Un episod despre citit

Am visat azi noapte
Un episod de când n-aveam mai mult de 7
Ani și ce bine era dacă rămâneam și la 8, 9, 10 și mai sus, citind acasă,
Sunt sigură că ar fi ieșit din mine în loc de premiantă pe linie
O fată mai puțin sensibilă și mai bucuroasă.

Revenim.

Era sfârșit de clasa întâi și-mi amintesc și acum de respectiva umilire
Copil cuminte, păr bălai, să facă învățătoarea să-și iasă din fire…
(O făcea destul de des de fapt,
Dar era prima oară când eu am fost ,,de vină” și singură am provocat.)

Era ora de limba română și momentul de citit
O poezie filosofică despre un anume asfințit.
-Ce morbid, aiurea și nepotrivit!-
Și-o repetau copiii de 7 ani pe rând,
Mecanic, fără să gândească un gând.

În fine,
Țin minte că citeam cuvânt cu cuvânt sacadat, cu voce tare
Că eu citeam în gând tot înainte poezia că nu aveam răbdare;

Eram prima la citit, căci stăteam în prima bancă,
Și încercând să termin poezia toată,
Nu știu cum să explic
Citeam finalul în gând și începutul cu voce tare, ambele-n același timp.
Fiind dificil, ce lăsasem cu gândul în urmă deja,
Izbuteam să recitesc vocal abia destul de rar…
Și întreruptă abrupt din procesul meu elaborat,
Mă trezește trântit pe bancă un abecedar.

Învățătoarea mea începe să urle că nu știu să citesc
Cum e posibil că la sfârșit de clasa întâi atât de mult să mă codesc
Și a sunat-o pe mama mea
Care m-a pedepsit să citesc cu voce tare ,,Robinson Crusoe” singură în camera mea.
Ironic titlul ales, nu-i așa?

De luat-o înainte și mimat că sunt aici nu m-am dezmințit
Dar mă prefac că sunt prezentă, că nu gândesc mult prea departe și că natural m-am cumințit.