Puiut de blog

Aveam acum 3 luni o idee: ce ar fi sa imi fac un blog? Sa imi scriu gandurile, aspiratiile, ideile copilaresti si uneori prostesti, sa scriu despre zilele mele bune, despre zilele mele rele, despre idealuri si succese…despre mine. Si ideea a prins viata. Si iata-ma acum, scriind al 51-lea articol! Nici nu imi vine sa cred. Ca trei luni am reusit sa am grija de tine. Sa te imbrac cu articole frumoase, sa te hranesc cu ganduri si vise de copil, sa-ti curat sufletul cu ploi de toamna. Sa incepi sa cresti. Puiutul meu…dragul meu blogusor. Ce cresti pe zi ce trece. Ce ma faci sa zambesc cand te vad asa de frumos colorat in gandurile imaginatiei mele. Deja te am de un anotimp. Si ai reusit sa iti gasesti un locusor in inima mea.

Inceput.


A venit noiembrie. Da. O propozitie foarte banala pentru inceput de articol dar uitati-va si voi ce urat e afara. Ce ati dori mai bun? Inspiratia mea da tot ce poate… Cu toate sunt fericita ca a venit in sfarsit noiembrie. Si am atatea motive:ca e ultima luna din toamna asta urata care mi-a innoroiat fericirea timp de 2 luni; ca mai e o luna si vine…decembrie, iar decembrie…este luna…cea mai frumoasa a anului, ca vine Mosu, ca vine Anul Nou, ca ninge!; Noiembrie e o luna frumoasa, pentru ca in noiembrie este…ziua mea! ah, astept momentul asta tot anul! si, chiar numar zilele pana nu mai am rabdare. Ba ca mai e o luna, ba ca sunt doua…ah. Si iata in sfarsit. Este 1 noiembrie. Si in vreo 3 saptamani, cam atat, ma fac si eu mare…implinesc (ah, in sfarsit!) 13 anisori! Uii! Si cum e 1 noiembrie deja am inceput sa imi fac organizarea cum? cand? unde? fac marele dezastru de sarbatorire a celor 13 anisori. Era ideal sa mergem la film…la premierea filmului ”Luna noua” din seria Amurg, dar mi’e frica sa nu imi petrec ziua in traficul asta pe care stiti voi cat de mult il iubesc. Si era programat dupa film sa mergem acasa…si sa intoarcem casa cu susul in jos. Deci…daca nu ar exista traficul de sambata din Bucuresti petrecerea mea ar fi decurs asa. Dar cum exista, solutia e sa venim direct acasa. Sa la-la-im la Guitar Hero, sa ne uitam la un filmulet dragut, sa imi cautati jurnalul prin toata camera (stati linistiti ca nu il gasiti:P !), sa ne batem pe fotoliul ala care efectiv il iubesc, sa ne jucam…dartz cu poza unei vacute adorabile in centru, sa ne jucam adevar si provocare, sa ne batem cu mancare [asta e optional…sau doar in visele mele:)) ], sa dansam pe Shake it! Sa mancam muuuuuult tort! Sa il imbatam pe Hartz cu sampanie Tom si Jerry. Sa ne distram…sa radem pana ne doare stomacul…Deci asta ar fi un mic plan. Pe care o sa il schimb de muuuuulte ori pana la ziua cu pricina. Si god…suna atat de maret…13 ani!

Halloween sucks.

Nu stiu ce vede lumea din tarisoara asta a noastra la sarbatoarea comerciala numita HALLOWEEN.

Parerea mea: este o prostie. Ceva fara sens. Urat. Deja mi se face greata de la ea. Lasati-ma in pace. Ganditi-va si voi. Poate nu vreau sa am un ”Happy Halloween!”.

Obsesie.


Stii…am facut in ultimul timp o obesesie. Pe care o iubesc de’a dreptul. Mi se pare minunata. Sau mai bine zis minunat. Ceaiul. O cana cu ceai buuun. Hai sa va povestesc de unde cu obsesia asta…ca a devenit OBSESIE de vineri. Asa: fericita, impreuna cu Cristinoasa, Tudor si adorabilul lui coleg de banca dependent de McD (nu fac reclama), Stefan, am plecat in Piata Romana. Directie: Carturesti. Maybe si Diverta. Cand am vazut minunatiile de ceainice, canute si tipuri de ceai mai mai sa tip de incantare. Dar m-am abtinut cu greu. Asa ca…acum am pe un raft, dedicat numai ceaiului urmatoarele chestii: o cana speciala pt ceai; un ceainic albastru cu inimioare si o canita albastra cu inimioare si 4 cutiute chipese rau, fiecare cu o aroma de ceai super buna ascunsa sub capac. Si asa iubesc eu ceaiul acum! si nimic nu o sa ne desparta:x

p.s.: ceainicul si canita arata aproximativ la fel ca imaginea de mai sus, numai ca sunt albastre si au inimioare.




Toamna se citeşte în ochii tăi.

Şi ai mei…şi ai tuturor.

Venit de peste ape, munţi şi văi…

Îţi intră rece-n suflet un fior.

O emoţie exact ca toamna.

Searbădă. Tristă.

Un sentiment de agonie…

Ce îşi face loc în suflet.

Fără lumină şi fără viaţă

Şi fără soare dimineaţă

Cu cer închis, cu dor de vară…

Nu trece toamna prea uşoară.

Cu frig, cu ceaţă, ploaia lungă:

Dorul de soare mi-alungă

Speranţa mi-o sfârşeşte

Tot plouă…nu se mai opreşte.

Deşi o rază-şi face loc

În întinderea neagră, pustie,

Se pierde şi fără noroc

Ajunge în eternitate.

De ce ai venit, de ce-ai furat

Un sac întreg de vis?

De ce nu m-ai lăsat în vară?

Şi-ntr-o temniţă m-ai aruncat şi-nchis?

Fără freamăt cald de viaţă,

Cu tunet, nori…fără verdeaţă.

Cu zile scurte, nopţi mai lungi

Cu vise simple. Tot in dungi.

Fără imaginaţia inspirată din orice nimic

Fără creaţia făurită pe-un petec de iarbă umbrit

Fără gândire…nu mai e nimic de gândit!

Fără sclipirea…din sufletul unui copil cândva fericit.