pentru cineva special

Azi e ziua bunicului meu. Si ii dedic un articol. Urandu-i cu multa dragoste La multi multi multi ani! Daca il citesti, tutu sa stii ca te iubesc muult de tot si ca iti urez la cat mai multe bucurii, succese, surprize placute si realizari!

Coltul meu de rai…

Le cer scuze cititorilor mei fideli ca nu am mai scris niciun articol timp de doua zile. Am invatat de numa’: si pentru testul de la fizica, si ala de la tehnologie si ala de la romana…si asta de maine de la mate. Hai ca mi-am facut timp sa respir. In sfarsit. Adica sa pot scrie linistita un articol. Ma gandeam sa va povestesc azi cum ar arata camera mea ideala. Locul unde mi-ar face o mare mare mare placere sa invat si sa imi fac temele. In liniste. Camera mea ideala ar fi foarte mare. Ca atunci cand valsez pe cantecul meu preferat sa imi continui dansul spre nesfarsit. Ar fi speciala. Peretii sa fie acoperiti de o continuitate de tulpini agatatoare cu flori imense cat pumnul, albe, parfumate, pure…Si sa isi schimbe culoarea in functie de dispozitia mea. Si as avea, in loc de parchet si ciment un gazon cu iarba verde proaspata. Si in loc de tavan as prefera…cerul. Sa am o insiruire neterminabila de norisori albi si pufosi si un soare mare,cald si placut. Si as avea o biblioteca gigantica…cu carti numai de’alea care imi plac mie asa de mult. Si as avea multe fotolii si pufuri confortabile pufoase. Si un dressing de-a dreptul labirint in care sa ma pierd in el de mare ce e si sa fie ascuns dupa niste tufe pline cu zmeura. Si sa am un catelus…ba nu unu..ce ar fi sa am doi? Da. Care sa se joace cu mine mereu. Si eu cu ei bineinteles. Si sa am un pat moale. Si frumos. Si la fel de mare ca si restul camerei. Si sa fie exact ca al unei printese. Si pe langa el sa fie sute de floricele micute albe parfumate. Si sa am niste aripioare atarnate in cuier. Pe care sa mi le pun in spate si sa zbor in camera mea nesfarsita. Si sa am un birou…normal… dar oricum, in ton cu camera. Adica plin de floricele albe. Si mereu sa se auda muzica mea preferata…in functie de starea mea de spirit. Si sa am un hamac…Si un palmier…Unde o sa pot adormi citind o carte buna. Si sa am ferestre mari, frumoase. Cu un fel de draperii albe, de in. Si sa am niste copacei micuti de unde sa iau fructe proaspete cand am pofta. Si sa fie coltul meu de rai…

Floare de 5 petale.


Nu stiu daca astazi mai am inspiratia aia cu care v-am obisnuit in articolele precedente. Sunt cam obosita. De…am invatat, am facut teme… ca in fiecare saptamana. Nu stiu de ce incep sa imi imaginez saptamana ca o floare. Si nu, nu de 7 petale. Ci doar de 5. Ca astea sunt cele mai importante. Mai obositoare. Totul incepe luni, prima petala care se deschide din boboc. A doua petala marti. A treia petala miercuri. A patra petala joi. Si ultima vineri. Asta e etapa de dezvoltare a unei flori. De care trebuie sa te bucuri. Pentru ca in fiecare saptamana a vietii tale ai parte macar de un lucru frumos. Va intrebati totusi ce se intampla cu floarea mea de cinci petale sambata si duminica. Pai sambata…traieste. Adica se bucura ca e insfarsit inflorita, isi admira frumusetea, priveste cerul, soarele. Iar duminica, se ofileste, cade, si din tulpinita ei apare iar un bobocel. Si luni prima petala, marti a doua…tot asa. Nu stiu de ce m-am gandit sa compar zilele saptamanii cu o floare gingasa. Poate pentru ca fiecare zi din viata unui om ar trebui sa fie frumoasa, sa insemne cu adevarat ceva: ca etapele de dezvoltare a florii mele. Si chiar daca cotidianul nu ne lasa sa avem parte de asa ceva, macar sa ne bucuram de ziua de apogeu a florii mele: cand se bucura ca exista…Pentru ca fiecare saptamana din viata unui om este ca o floare speciala, deosebit de frumoasa…

Pestisorul de aur.


Ieri am fost la pescuit. Cu tata. Si toata saptamana trecuta am asteptat momentul asta ca mai mai o sa prind pestisorul de aur. Da de unde…cu chiu si vai am prins de abia 5 pestisori. Dar sunt mandra. Pentru ca tata a prins numai 3. Si toti pestisorii pe care i-am prins i-am aruncat inapoi in apa. De ce? Cum de ce? Pai erau asa de mici si frumusei. Cum sa ii mananci? Sa ma fi vazut cum am pescuit primul peste. M-am speriat cand a intrat pluta in apa si am tras undita asa, repejor, si uite si primul pestisor. Si era atat de micut si speriat. Si a fost asa de fericit cand l-am aruncat inapoi in apa. Pe moment am avut senzatia ca s-a intors cu capusorul la mine si mi-a facut cu ochiul. Dar asta cred ca e iar un fragment din imaginatia mea prea bogata. Ma tot intrebam daca nu o fi fost cumva, pestisorul de aur camuflat dar s-a dovedit ca nu e. Si asa a trecut o zi la pescuit…

Zile bune. Zile rele


Toti avem zile bune si…zile rele (inevitabil). Azi am fost in parc. Si nu stiu de ce…m-a apucat o nostalgie profunda. Da…ploaia aia de frunze, amintirile frumoase de la inceputul verii, toate pluteau deasupra mea. Si ce amintiri…Nu stiu…dar ma apucase o jale…un dor de vara nebun. Si tot parcul parca era…un cuib de pasari calatoare. Nimic nu mai e cum a fost. Odata. Mi-e dor de vara. Mi-e dor de amintirile alea frumoase. As vrea sa le retraiesc din nou. Cu voi. In parc. In tuburi. La scoala. In recreatie. Mi-e dor. Si nu stiu…de ce sunt asa de trista. Urmeaza fulgii de nea, aia pufosi, care imi plac mie asa de mult… Urmeaza amintirile toamnei tarzii si ale iernii.