Energie.

Am un chef de de toate. Adica sa cant, sa dansez, sa pictez, sa rad, sa patinez, sa vorbesc, sa rad iar, sa fac glume bune sau idioate, sa cant iarasi sa dansez…sa scriu, sa lalaiesc, sa imi fac unghiile, sa fac o baie relaxanta, sa ma joc cu papusile, sa scriu un cantec, sa cant la chitara, sa rad, sa fac tumbe, sa topai pana lesin de oboseala, sa vorbesc cu toata lumea despre prostiile esentiale din viata mea, sa uit de toti care nu merita, sa desenez pe pereti, sa imi modific intr-un fel blogul, sa imi folosesc toate cariocele pe o chestie neimportanta, sa imi caut in disperare un poster tare cu Metallica ca ala de pe perete de prafuit, sa merg pe jos, sa ma dau cu skiurile, sa ma dau cu parasuta pe mare (mi-e dor rau de asta, senzatii tari), sa rad de un prost/proasta, sa imi pregatesc tinutele pentru urmatoarele 3 saptamani, sa ma bucur de vacanta din plin, sa ascult Chica Bomb si Sexy Bitch pana imi va curge sange din nas, sa colorez totul in roz si verde si albastru si alb si galben si…, sa imi ud planta artificiala, sa ma uit in dictionar si sa imi imbogatesc vocabularul cu cuvinte pe care stiu ca nu le voi folosi niciodata, sa mananc ciocolata, sa bea ceai cu aroma de lichior(favoritul meu), sa sterg biroul de praf, sa rad, sa mai si zambesc.

Am eu sau au ei o problema?

Nu inteleg de ce exista unii copii…care au ca scop in viata sa scoata ***uri pe gura. In principiu nu ar trebui sa qm nicio problema cu ei…pe cativa i-am luat separat sa le explic ca vietile noastre ar fi mai frumoase daca s-ar preface ca nu exist si invers. Da, mai, am fost diplomata! Dar cand vine in fata ta un copil copac de asta si iti spune nu stiu ce prostii mai vorbind si cu precipitatii care ajung fara voia lui ala fix intre ochii tai iti pierzi toata diplomatia :”-Mai copile tu esti prost?” dar aceste specimene nu iti pot da un raspuns asa ca tac si pleaca. Nu inteleg de ce acesti copii copaci nu pot intelege de vorba buna. Zau asa ca vorbesc romaneste nu chinezeste. Nu mai inteleg de ce scopul altor copii este sa ma barfeasca pe mine…dar go ahead ca nu sughit. Pentru ca stiu ca multi dintre acestia imi citesc blogul ca sa se inspire si sa comenteze “aratand cu degetul”, lucru pentru care am privatizat si blogul intr-un timp dar l-am dezprivatizat pentru ca aceia sa nu se sinucida in lipsa de ocupatie, si chiar nu vreau sa am niste prosti pe constiinta. Prietenii mei vor avea mereu un loc pe blog si in sufletul meu. Dragele mele/dragii mei va admir prostia profunda dar ma doare fix in cot de voi. V-as multumi dar n-am de ce. Totusi, datorita voua am devenit mai calma si mai rabdatoare:) .

Zambet in culoare.

Zambeste zilnic. Orice ar fi. Nu lasa pe nimeni sau nimic sa iti fure zambetul de pe buze. Pentru ca nimeni si nimic nu are dreptul sa faca asta. A zambi este o arta…pe care putini o mai stiu, mai stiu sa se bucure de ea, pe care putini o mai vad azi, pentru ca pe fetele oamenilor obositi si tristi nu isi mai gaseste locul. Cel putin, la mine nu trece zi fara sa zambesc: fara sa ma faca ceva sau cineva sa rad sau cel putin sa schitez un zambet. Pentru ca oamenii sunt frumosi cand zambesc…cand se vede ca in sufletul lor mai exista inca un copil.
Lasati monotonia si griul deoparte. Nu il lasati sa puna stapanire pe sufletul vostru! Pentru ca altfel viata nu mai e asa de frumoasa. Va intrebati cum sa alungati monotonia asta si griul mohorat de peste tot? Simplu. Zambeste. Priveste la fiecare lucru rau care ti se intampla partea pozitiva. Cauta in fiecare obiect adevarata lui culoare. Razi. Uita de griji.

Asculta melodia asta, pentru inceput.

Alb de decembrie.


S-a sfarsit cu toamna asta nesuferita…cu numeroasele ploi de frunze. Cu noroiul de afara, de pe strazi si din suflet. Pentru ca atunci cand vezi cum se ofileste viata in fata ta nu zambesti. Maine este ultima zi a lunii noiembrie. Am asteptat mult timp ca sa scriu propozitia de mai sus. Afara e miros de iarna. In magazine Mosii si globuletele si bradutii stralucesc de fericire in fata ta, facandu-ti cu ochiul. Urmeaza un alt anotimp care imi place asa de mult pe langa vara: iarna. Iarba alba, cu fuulgi multi de zapada, cu Mos Craciun, care lasa cadouri sub bradul impodobit, cu saniuta si ciocolata calda, cu Mosi Craciuni de ciocolata, cu multi cozonaci si bunatati traditionale. E frumos…bun venit iarna!

Ma laud.




Vreti sa stiti si voi? Pai uite, eram prin magazine si ma suna Hart (un coleg foarte pasnic si de treaba:* ) ca a gasit nu stiu ce ziar in care eram eu (articolul meu) pe prima pagina…Dilema Veche-supliment pentru copii-. Nu stiu nimic despre ziarul asta. Nu e asa de cunoscut ca New York Times sau Adevarul. Dar mie mi se pare cel mai important ziar din lume. Pentru ca a gasit loc, pe prima pagina, pentru un articol visator de al meu. Cu Mos Craciun. Ciudat. Ca totul a pornit de la un fax pe care mi l-a aratat doamna diriginta. Silitoare ca de obicei (ca nu ratez nicio compunere/articol care mi-l propune doamna diriginta pentru Revista Scolii si diferite concursuri de literatura) am facut o compunere, asa, ca de blog mai mult si am trimis-o pe o adresa de gmail. Si uite-ma pe prima pagina a unui ziar. P.S.:Acceptati-mi laudele…sunt mult prea fericita ca sa nu impartasesc asta cu voi.