Despre El, Vidul

Ma trezesc dupa un somn lung si obositor de trait vise care nu sunt ale mele, de pierdut timp care e al meu, de alergat dupa idealuri care nu sunt ale mele, de distrus neuroni ce erau ai mei si nu vor mai fi.

Si caut un pahar de apa rece. In primul rand mi-ar placea sa invat sa iubesc dar nu obsesiv – si aici as spune ca obsesia se identifica separat de iubire, obsesia vine dintr-un Vid interior care inghite sinele si pe altii. Unii vor umple Vidul cu sex, altii calatorind prin lume, cativa il beau, iar restul il astupa facand copii si casatorindu-se, nu ca ar fi ceva gresit cu vreuna din astea. Ca o paranteza, eu nu mai cred in ‘gresit’ si in ‘corect’ de ceva vreme, ori in ‘bine’ sau in ‘rau’. Foarte multi reusesc sa fuga de Vid alergand sa ii dea viata vietii prin focus pe cariera, studii etc ce iti ocupa 14 ore din zi ca seara sa cazi lat in pat si sa nu mai ai energie sa il lasi pe Vid in pat cu tine. Alternativ, orele ramase nu se dorm si se petrec in compania prietenilor si poate in cadre sociale unde in general muzica este prea tare pentru Vid, Vidului ii place jazzul instrumental in seara linistita pe care o petreci cu tine insuti si un pahar de vin.

Vidul meu este totusi mai versatil. Vidul meu ma face nerabdatoare si deloc prezenta in diferite situatii unde in mod normal poate fi evitat de altii, dar nu si de mine. Spre exemplu, recent a venit neinvitat si s-a asezat pe canapea intre mine si prietenii mei, in seara de Revelion. Desi inconjurata fiind de oameni pe care ii iubesc si care ma fac fericita, Vidul mi-a spus ‘ce faci’ si eu n-am stiut sa ii zic ce fac. Din fericire, Vidul nu imi vorbeste inca, sunt ferita inca de astfel de deliruri, desi recunosc mai vorbesc prin casa singura in garsoniera singuratatii mele din Anglia. Dar Vidul ma face sa simt cumva un plictis existential de groaza in momente in care eu ar trebui sa fiu fericita, impacata, linistita.

Voi incerca sa iau Vidul de mana sa vad unde ma duce – cu siguranta mari filosofi si oameni ai spiritualitatii au facut asta deja si au si documentat procesul. Dar sunt curioasa ce pasi voi face eu insami si incotro vor fi pasii mei ascultandu-l.

Va fi evident un conflict intre Vid si ce iubesc acum. Noi suntem obisnuiti sa facem compromisuri ca sa tinem langa noi, impacati, famile si prieteni. Dar poate e ceva mai mult de atat si in mod romantic, Vidul suntem noi insine care incercam sa iesim la suprafata, sa nu mai fim un produs al familiei in care ne-am nascut, al societatii in care traim. Vidul poate e doar ce ar trebui sa fim noi, ce suntem noi in autenticitatea noastra, si Vidul ar trebui sa dispara atunci cand ajungem noi insine.

Mamei ii e inca frica ca voi pleca in Nepal sau in Fiji, pentru ca demisia mi-am dat-o. Dar nu cred ca o sa ma faca aceasta fuga sa ma descopar pe mine si ma indoiesc ca voi lucra cu Vidul in echipa mai bine in Nepal decat pe covorul urat din sufrageria de acasa.

Ma intreb care e intelesul diminetii mele de azi, care a fost sensul diminetii mele de ieri si care va fi cel al diminetii mele de maine. Si cred ca voi incepe sa scriu din nou, asa stangace, copilaresc, si lipsit de coerenta ca mai inainte cand scriam pe blog in adolescenta, ca sa imi pot raspunde in urmatoarele luni la aceasta intrebare – sa nu imi fi dat demisia degeaba, zic.