Cum certitudinea nu te pune la stres si rufe la spalat duminica

In incercarea mea de a descalci haosul si a-mi raspunde la multele intrebari din cap, am studiat in ultima vreme si inca studiez cateva idei, iar un autor de idei cu care rezoneaza mintea mea de astazi (dar nu stiu daca si de maine) este un francez care a trait undeva pe la 1700 in Epoca Luminilor, cunoscut sub pseudonimul Voltaire.

M-a amuzat faptul ca si el a studiat la Drept si apoi s-a apucat de scris, 300 de ani mai tarziu incerc si eu, el a si ajuns la inchisoare pentru ce scria, eu ii promit mamei sa stea linistita ca nu voi fi atat de radicala si excentrica.

Deocamdata.

In fine, una dintre ideile lui misto este ca indoiala nu e o stare placuta, dar certitudinea e ceva absurd. (‘Le doute n’est pas une condition agréable, mais la certitude est absurde.’)

Certitudinea se refera la adevarurile ‘absolute’ promovate spre exemplu ca faci pacate ca pui haine la spalat duminica (Biserica), sau ca fiecare copil trebuie sa ia note cat mai mari ca sa aiba succes in viata (pentru ca asa se prinde drag de cunoastere intr-o meritocratie wannabe dementa).
Neurmand ce e dat, imagineaza-ti stresul de a lua decizii si a infrunta necunoscutul si riscurile lui…
In plus, ti-e mai usor sa stii ca sambata e zi de spalat si nu duminica, caci sa nu uitam ca obiceiul este firul conducator al vietii omului cum zice Hume (idee despre care cred ca voi scrie altcandva).

Ca argumente, Voltaire ajunge la concluzia asta prin faptul ca doar putine adevaruri matematice si logice raman in picioare, pe cand istoria si stiinta demonstreaza ca adevarurile se schimba de-a lungul timpului. Apoi, toate ‘adevarurile’ pe care le stim sunt chestiuni de recurgitat care ne-au fost bagate in cap crescand si evoluand in societate, deci sunt subiective si diferite de la societate la alta. Practic, continua ideea lui Aristotel ‘tabula rasa’, copilul se naste fara sa cunoasca nimic, si ii sustine argumentul lui John Locke ca doar prin experienta senzoriala poti cunoaste ceva cu adevarat despre lume.

In sfarsit, Voltaire sugereaza ca trebuie sa te desprinzi de ideile astea, sa te scuturi, si sa gandesti pentru tine putin.
El zice ca e okei sa accepti ca nu stii, chiar daca nu e chiar minunata senzatia de confuzie, decat sa zici ca stii dar ce stii sa fie numai o varianta a lucrurilor si nu e varianta gandita de tine.

Sa incerci sa gandesti pentru tine, sa iti asumi ca stii ca nu stii nimic (concluzie atribuita lui Socrate), suna teribil de romantic, nu? Daca iti place bezna, absolut.

Published byMălina

Here I pretend I'm a writer.