Ce e in neregula sa fii singur

Mai ies din cand in cand la narghilea eu cu mine, ca fumand imi scot fumurile din cap si imi zic ca gandesc mai limpede privand creierul de oxigen.

Ma intreb totusi de ce mereu ma intreaba chelnerul daca mai astept pe cineva. Sau de ce, dupa ceva minute, de la mesele vecine cate un mascul se teleporteaza in fata mea, salvarea pe un cal alb, intrebandu-ma daca nu poate sa ia un loc langa mine. Pentru ca daca esti singur, esti, desigur, la ananghie… Iar mai ales ca tanara domnita, neinsotita, fara partener sau prietena, e si mai crunt… caci in singuratate confortabila nu poti fi si probabil tu ai iesit la agatat.

Relatia mea cu singuratatea este ciudata. Locuiesc singura de 2 ani pentru ca e liniste cand esti cu tine. Imi place ca acasa sa fie un refugiu al haosului si cred ca in 2 ani de cand locuiesc singura am avut maxim 4 musafiri, prieteni care puteau sa imi deranjeze linistea cand linistea era prea adanca.

As clasifica singuratatea ‘garsoniera’ ca o nevoie pentru liniste, iar singuratatea din casa mea tine de intimitate si relaxare proprie si e o alegere care imi da voie sa meditez si sa ma incarc dupa o saptamana lucratoare petrecuta in compania oamenilor non-stop.

Singuratatatii ‘garsoniera’ i se dubleaza nevoia de refugiu si din spatiul virtual. Ideea ca tu poti fi contactat 24/7 oricand si ca esti acolo, disponibil, ca trebuie sa raspunzi, ca altfel esti o persoana naspa, mi se pare un altfel de tip de presiune care face din singuratate o scapare.
‘Ce faci’-ul la care nu ai ce raspunde pentru ca nu se intampla nimic de fapt cu vietile noastre de cand am vorbit ultima oara, la care ajungi sa dai cu ‘seen’ la vreo saptamana dupa ce l-ai primit, ca mai apoi sa zici ca iti pare rau, si sa inventezi o scuza care sa suplineasca scarba din realizarea ca nu s-a intamplat nimic interesant cu tine de cand ati vorbit ultima data si probabil ca nici nu se va intampla.

Mai exista singuratatea nascuta din dorinta si neimplinire a dorintelor. Aici intra dorinta romantica si nu numai, dar despre asta voi scrie altcandva.

Totusi, daca o persoana spune ca e okei cu singuratatea, si o spune cu mandrie pe social media si pe bloguri, e clar ca experimenteaza un anumit disconfort si ca de fapt tot are nevoie sa primeasca acceptare si atentie si sa se simta parte a unui grup, cumva.