Uneori ne amăgim ca nişte copii, ce-şi doresc vreo prostie de jucărie care de fapt nu le trebuie. Ne amăgim ca şi ei, că poate de Crăciun o vor primi, Crăciunul însă trece, la fel şi ziua de naştere, 1 Iunie şi până la urmă, cu timpul, îşi iau gândul de la ea. Dar se amăgesc o perioadă că dorinţa lor se va materializa în vreun fel.
Suntem fraieri că aruncăm cu încredere peste tot, că visăm prea mult, că avem aşteptări, că citim oamenii prost, al naibii de prost!, că ne refuzăm lucruri ce ne fac fericiţi doar ca să îi mulţumim pe alţii sau că avem impresia că ne fac fericiţi lucruri care de fapt nu ne fac nicicum fericiţi în final.
Poate o suna aiurea, dar când te loveşti de un zid de concluzii de astea, te simţi cam naşpa, rămâi însă puţin pe loc şi începi să gândeşti mai limpede şi realist.
Pace pe pământ, finaluri fericite, oameni mereu schimbaţi în bine -ca-n poveşti- peste noapte, 365 de zile numai însorite n-o să vezi prea curând. Însă te minţi şi te complaci în minciuna ta, sperând că în viaţa ta de adolecent cu drame existenţiale se vor întâmpla şi chestii bune ca-n poveşti şi că orice lucru frumos e posibil şi perfect realizabil. Nu-i aşa.
Eşti realist, nu pesimist sau ceva. Îţi dai seama că viaţa ta nu e cu nimic specială şi încerci să te obişnuieşti cu asta. E dificil, dar n-ai ce face.
Faza bună e că după ce realizezi chestiile astea, îţi mai dai seama că totuşi ai o viaţă bunicică, alţii de vârsta ta fiind singuri pe lume, luptându-se cu boli, trăind în sărăcie şi în lipsuri. Şi din punctul ăsta de vedere eşti iubit de câţiva oameni sinceri şi ai o viaţă bună şi nu ai de ce să te superi că tragi nişte concluzii pe care trebuia să le fi înţeles de ceva vreme, dar pe care le-ai evitat, încercând să îţi prelungeşti oarecum copilăria şi inocenţa ei.
malli.ro-3 ani. 3 ani în care am învăţat multe şi am scris aici filosofii neimportante, mari însă pentru mine.
.
.
