Ava(nt)

Și spui că nu ți-a plăcut cadoul de la mine, mai întâi că era prost împachetat, tu considerând ca neatenția mea la detalii e complementară cu dezinteresul meu pentru astfel de gesturi. După, că nu ți-a plăcut ce era în fapt ascuns sub ambalaj. Îmi pare rău, dar cu banii tăi (căci ai mulți, pentru numele lui Dumnezeu, ți-ai cumpărat o casă victoriană!) puteai să îți iei orice, mai puțin ceva ce ți-ar trebui cu adevărat și nu recunoști, din pricina orgoliului tău. Grimasa ta de dezgust a fost evidentă, Toni, dar eu, în mediocritatea mea, ți-am zâmbit. Mă stânjeneai cu reacția asta de copil răsfățat care era în stare să-l scuipe Moșul gras că nu i-a adus ce voia de Crăciun.

Nu ai avut parte de un tratament special că ai fi fost tu un copil boem, un nostalgic, cum crezi că mai ești. Uneori, disperată că literaturizai viața prea cu foc, că te refugiai în niște idei în care te pierdeai cu totul, te trăgeam înspre mine, înspre mediocritate. Obișnuiai să vii, dar n-ai mai venit. Uneori urlam în marea ta casă victoriană, te făceam în fel și chip. Începeam mai întâi cu faptul că strămoșii tăi au fost naziști și ai niște idei fixe ca ei, ce nu vor mai distruge lumea așa cum o știm, te vor distruge pe tine, cel așa cum te știam. Și te-au distrus, odată cu blândețea, răbdarea și muzica mea. Acum să-ți mai zic că mă lupt cu o migrenă îngrozitoare în timp ce scriu? Nu mai pot merge nici măcar la operă din cauza ta și a amintirilor ce mă bântuie. Meditai ascultându-ți Boleroul în timp ce eu așteptam, ore, zile întregi. Până când nu am mai așteptat.

Bavaria cea boemă te așteaptă. Ești inconsecvent în scris, în acțiuni, în ideile exprimate. Filosofia o fi printre iubirile tale, dar aceasta în mod clar nu te iubește. Nu se prinde de tine cum trebuie și tu orbecăi prin întunericul pasajelor din mintea ta neexplorate, căutând o înălțare.

Ți-am mai zis-o, unde găseai, dacă voiai, soluția înălțării spirituale. Dar nu mă ascultai. Niciodată nu ai făcut-o deși aveai orgoliul apartenenței la o categorie de bărbați superioară.

Acum sunt într-un micuț oraș cochet, la un restaurant care pare să fie mereu aglomerat, noroc cu italiana mea de care râdeai, că mă pot face auzită și înțeleasă să primesc mereu masa pe care o vreau. Iar la masa aia mănânc cel mai bun tiramisu din lume. Bucătarul tău franțuzit n-a făcut în veci, cât am fost pe la tine, așa ceva de bun.

Published byMălina

Here I pretend I'm a writer.