Pana la 14 ani…


Hai sa va povestesc si voua ce vreau sa fac pana la 14 ani. Poate o sa vi se para stupid. Irealizabil. De-a dreptul nebunie. Dar nu este…tot ce voi scrie sunt vise. Pe care vreau sa le implinesc. Si sper pana la 14 ani:
-sa scriu o carte; sa o public; sa devin o scriitoare celebra pe baza ei;
-din cauza cartii sa devin miliardara; sa apar in top 100 Capital si in Forbes;
-sa am un catel; care sa se faca mare; si sa ma iubeasca;
-sa am peste 30 de perechi de conversi colorati;
-sa pot sa vorbesc fluent limba pasareasca…nici o aluzie. e chiar complicat sa vorbesti pe dos.
-sa zambesc mereu. si cand sunt suparata.
-sa am multi prieteni. multi. si buni.
-sa nu fac loc oamenilor falsi in viata mea.
-sa iau locul 1 pe tara la olimpiada de mate…(vise, repet)
-sa devin astronauta;
-sa invat sa joc golf;
-sa impart dragoste peste tot in jurul meu;
-sa ma mai inalt; vreau 1,79.
sa vad pe viu cum canta Metallica. Si AC/DC.
-sa am un papagal care vorbeste;
-sa vad New York-ul…;
-sa citesc cele mai frumoase carti din lume;
-sa invat sa cant la chitara;
-sa invat sa fac prajituri;
-sa gust aroma de inghetata sfanta…daca mai stiti desenul ala animat de pe CN…Klanul Nebunaticilor de Alaturi
-sa gasesc pestisorul de aur;
-sa ajung pe muntele Everest;
-sa salvez lumea;
-sa gasesc un combustibil care sa inlocuiasca petrolul si carbunii;
-sa dezactivez toate bombele atomice;
-sa creez o arma care sa aduca pace si fericire pe intreg pamantul;
-sa vad un curcubeu; pe o campie plina cu flori;
-sa rad…si sa nu plang niciodata.
-sa pierd timiditatea asta care o am uneori;
-sa am o floare; pe care sa o ud zilnic. si sa infloreasca frumos.
-sa am un cal…si sa il cheme Fulger, si sa ma plimb cu el pe o pajiste verde.

Copilarie.

Spre nori ma poarta’n vis si’n gand.
Sus…pan’la cer. De pe pamant.
M’aduce’n codrul linistit…
Ce’i doar de mine’nchipuit.

Ma lasa sa visez valsand.
Ma poarta in al lumii gand.
Ma lasa sa’mi inchipuiesc
Tot ce’i frumos si pitoresc.

Printese, zane, o feerie,
Zambet, ras si bucurie
Soare cald, lumina alba,
Si fara ceata’ntunecata.

Cat te iubesc si cat as vrea,
Sa nu dispari din viata mea.
Caci fara tine, copilarie,
Viata mea ar fi pustie…

100…


100 de vise implinite;
100 de nimicuri regasite;
100 de cantece fara nume;
100 de dorinte in lume;
100 de rasete frumoase;
100 de flori albastre;
100 de clipiri intr-un minut;
100 de lacrimi; un vis urat;
100 de lumini colorate;
100 de scrisori aruncate;
100 de randuri scrise;
100 de mesaje trimise;
100 de litere ordonate;
100 de vise spulberate;
100 de zile de vara;
100 de fulgi de nea usoara;
100 de glasuri cunoscute;
100 de vise urate;
100 de ani de fericire;
100 de ace de-amagire;
100 de amintiri;
100 de trandafiri…

Ceva bun.

Azi am facut ceva bun. Pentru mine. Si vreau sa va impartasesc si voua. Am intrat, nu stiu cum am reusit, pe blogul lui Tudor Chirila…da…sunt sigura ca il mai stiti. Era de la Vama Veche. Baiatul ala care canta asa de frumos si asa cu foc. Acum Vama Veche…nu mai e. E Vama. Stiam de mai de mult dar cui i-a mai pasat? Da…si mi-am amintit de melodia aia frumoasa ”18 ani”…si am cautat pe net ce albume au mai scos…de atunci cand s-a facut transformarea. Si am gasit. Si am ramas atat de placut surprinsa sa…descopar muzica buna. Adevarata. Care spune lucrurilor pe nume. Descrie realitatea. Rece. Rea. Buna. Frumoasa. Si acum ascult…si va recomand cu multa dragoste: Albumul Vama, de la trupa Vama. Pentru ca e frumos. Si merita sa il asculti. Toate melodiile sunt frumoase. Daca nu ma credeti pe cuvant, ascultati melodia ”Cartita”. Si ”Pe sarma”. Astea vi le recomand. Ca le-am ascultat cu atentie…si daca va place, inseamna ca am mai facut un lucru bun azi. Si daca nu. Nu conteaza. Ce daca? Fiecare are gusturile lui. Dar eu zic ca eu frumos. Si nu e galagie. Nu e…muzica comerciala. E ceva special. Pentru persoane speciale. Asa ca ascultati…poate o sa va placa.

Pur si simplu.

Acum gandesc. Analizez tot ce s-a intamplat. Se intampla. Si este in jurul meu. Si stau si ma gandesc la ce va urma maine. Si ce a fost ieri. Si saptamana trecuta. Si luna trecuta. Si imi dau seama ce repede trec clipele in monotonia zilnica. Si cum reusim sa le ocolim. Fie ca sunt frumoase sau nu. Si cum ne distrugem singuri visele. Trecandu-le pur si simplu la rubrica ”imposibil”. Ca de ce m-as complica eu la asa ceva? Urasc efectiv replica asta. Acum 5 minute am ascultat o melodie frumoasa. Foarte frumoasa. Si m-a facut sa ma gandesc. Cum mergem noi ”pe sarma” zilnic. Adica greutatea cu care incercam sa ne obisnuim cu prezentul cenusiu. Inchis. Urat. Cu oamenii din zilele de azi. Cu haosul pe care il provoaca. Si ce frumos ar fi daca am lua o pauza de la asta. Sa ne urcam pe o sarma si sa ajungem pana la nori. Si acolo sa gasim lumea ideala. Frumoasa. Linistita. Curata. Pura. Simpla. Nu ar fi frumos? Pentru mai multe detalii dati Search pe Youtube: vama-pe sarma. Frumos.