Acomodarea în mine

Te-ai uitat vreodată în oglindă
Și nu te-ai regăsit?
Vreau să zic, te uiți poate și-n poze și vezi un chip
Care nu poate fi tu, căci tu te simți diferit…
Ce e-năuntrul tău parcă e din altceva croitorit.

Cum ar veni, nu mă simt o tipă blondă, cu părul răvășit.
Nu mă regăsesc în ochii maronii, în nasul borcănat
Și deși îmi iubesc corpul, ideea de curbat
Parcă nu sunt eu, cea din oglindă, nu este eul bine conturat.

Nu este totuși problematic, vorbim doar de un ambalaj
Pentru primordialul meu mediu social – pur camuflaj.
Totuși, nu pot să nu mă-ntreb
Cum m-aș fi văzut de fapt când m-aș fi căutat vizual
Dar gestul în sine de a mă imagina pe mine este prea narcisistic și neconvențional..
chiar și pentru mine, eu, mine, eu!

Trupul e o chestiune așa de provizorie, trecătoare
Chiar nu mă miră că nu găsesc în el vreun soi de acomodare.