Untitled




Toamna se citeşte în ochii tăi.

Şi ai mei…şi ai tuturor.

Venit de peste ape, munţi şi văi…

Îţi intră rece-n suflet un fior.

O emoţie exact ca toamna.

Searbădă. Tristă.

Un sentiment de agonie…

Ce îşi face loc în suflet.

Fără lumină şi fără viaţă

Şi fără soare dimineaţă

Cu cer închis, cu dor de vară…

Nu trece toamna prea uşoară.

Cu frig, cu ceaţă, ploaia lungă:

Dorul de soare mi-alungă

Speranţa mi-o sfârşeşte

Tot plouă…nu se mai opreşte.

Deşi o rază-şi face loc

În întinderea neagră, pustie,

Se pierde şi fără noroc

Ajunge în eternitate.

De ce ai venit, de ce-ai furat

Un sac întreg de vis?

De ce nu m-ai lăsat în vară?

Şi-ntr-o temniţă m-ai aruncat şi-nchis?

Fără freamăt cald de viaţă,

Cu tunet, nori…fără verdeaţă.

Cu zile scurte, nopţi mai lungi

Cu vise simple. Tot in dungi.

Fără imaginaţia inspirată din orice nimic

Fără creaţia făurită pe-un petec de iarbă umbrit

Fără gândire…nu mai e nimic de gândit!

Fără sclipirea…din sufletul unui copil cândva fericit.

Published byMălina Amortoaie

Mă caut în versuri libere

No Comments

Post a Comment