10 negri mititei

Mă scuzaţi pentru postul de ieri, dispoziţia mea a fost un pic cam praf, mulţumesc că nu m-aţi luat în serios şi că aţi ştiut că e doar ceva trecător…

Azi am fost în excursie şi am vizitat o peşteră, am dat cu capul într-o stalactită, şi aşa mi-a revenit mintea la cap :D !

Cum nu am mai prezentat de ceva timp o carte (să nu vă gândiţi cumva că n-am citit în timpul ăsta), am hotărât că ar cam fi cazul.

Ieri seară am găsit în bibliotecă un volum nou, iarăşi am fost atrasă de copertă iniţial, dar apoi am văzut că e un roman de Agatha Christie. Şi cum am auzit de la voi numai de bine de romanele acestei scriitoare, am înşfăcat cartea cu mare viteză şi m-am pus pe citit.

De fapt (şi nu ”defapt” :D ) m-am angajat ca detectivă în cazul celor 10 negri mititei. În mare parte povestea se rezumă aşa: 10 oameni au fost adunaţi pe o insulă, primind fiecare invitaţii de la un anume domn sau doamnă U. N. Owen, iar pe parcurs cei 10 oameni devin victimele unei minţi criminale care se afla printre ei. Toată logica stă la baza unei poezii, scrisă de Frank Green, iar deliciul cititorului este modul în care criminalul urmăreşte de la început până la sfârşit versurile.

Prima mea carte citită, scrisă de acest geniu, Agatha Christie. Am devenit fană…

Notă: 10.

Published byMălina Amortoaie

Mă caut în versuri libere

15 Comments

  • Stefan Oancea

    May 29, 2010 at 10:13 pm Reply

    Am citit şi eu cartea :) mi-a plăcut foarte mult. Am mai citit câteva de Agatha Christie dar mi-am promis că voi citi toată opera ei.

    • Mălli

      May 29, 2010 at 10:25 pm Reply

      si eu mi-am promis acelasi lucru :) !

  • […] This post was mentioned on Twitter by Ileana Zirra, Malina. Malina said: pe blog: 10 negri mititei http://bit.ly/94sQYO […]

  • Diana

    May 29, 2010 at 11:25 pm Reply

    E una din cartile mele preferate… sa mai citesti de Agatha Christie… e addictive… :D

  • MIKUTZUL

    May 30, 2010 at 10:36 am Reply

    bun…….. tu chiar mai speriat!

  • Ma'Rina

    May 30, 2010 at 11:11 am Reply

    Ma bucur ca ti’ai revenit si ceea ce si scris in postul anterior [care nu mai e] nu a fost adevarat ! :*

  • Mimi

    May 30, 2010 at 1:37 pm Reply

    bun venit în fan-club;)

  • burghi

    May 30, 2010 at 4:30 pm Reply

    am citit si eu rezumatul si mi s’a parut foarte faina, dar cartea nu am gasit’o la mine la biblioteca. :(

    • Mălli

      May 30, 2010 at 7:59 pm Reply

      Dorina, eu zic sa o cumperi ca merita. La ce scoala esti, ca nici la mine la biblioteca nu e :D ?

  • Diana

    May 30, 2010 at 7:01 pm Reply

    Ahh..cat mi-a placut cartea asta….te tine in suspans de te omoara:)) .M-am abtinut cu greu tare sa nu citesc finalul..eu mai nerabdatoare de felul meu.Deja ti-au recomandat-o multi pe Agatha Christie…dar iti zic si eu totusi ca o sa te tina ca pe ace si ca o sa te acapareze cu totul cartile ei.

    • Mălli

      May 30, 2010 at 8:01 pm Reply

      daca ai stii ca eu mai aveam putin si ma uitam la urma, dar m-am abtinut eroic :D

  • Ioana

    May 31, 2010 at 9:15 pm Reply

    Mie asta mi s-a părut cea mai bună dintre toate ale Agathei :D

  • Loryloo

    May 31, 2010 at 11:06 pm Reply

    Achizitionat, citit, placut! :)

  • Ioana

    May 31, 2010 at 11:39 pm Reply

    Am uitat sa zic ca noi azi vara ne-am renovat apartamentul si am fost mutata pt o perioada undeva, dar in ziua cand am citit “Zece negri mititei” eram cu cartea in mana, printre zugravi, holbandu-ma pe acolo, mai deschizand un geam, mai adus o surubelnita, un ciocan, maruntisuri dinastea pe care le puteam face si eu SIIIIIIIII desigur, mai cititnd cate un pasaj din carte 😆

    This is what i call “de-ne-lasat-din-mana” : ))

  • Andreeea

    June 18, 2010 at 11:43 pm Reply

    Ultima carte citita si cea mai buna alaturi de Elevul Dima dintr-a saptea.

Post a Comment