Una bucata revelatie

Cand ajungi sa gasesti liniste si alinare in datul cu aspiratorul si stersul prafului, te loveste ca esti cam adult. Am pus un x in calendar.
Daca o fi in pas de progresie aritmetica treaba, ma paste, surpriza, un destin de bunica pasionata de curatenie.

Noi sa fim sanatosi pana atunci.

Despre de ce nu o să mă mărit şi nici copii n-o să am (2)

-Mitomanii sunt cei care mint mult?
-Întocmai, eu mint de rup.
-Dar mie mi-ai părut sinceră până acum.
-Haide, stai aici. Revin cu un album cu poze să îţi explic.

Bătrâna iese din sufrageria cu miros de naftalină. În casele vechi totul miroase a naftalină. Urăsc mirosul de naftalină. Ar trebui să mă strecor şi să plec de aici, am intrat în casa unei nebune, dar nu o să o fac. Vreau să aflu ce are de zis. Are o casă veche, dărăpănată puţin, cu o grădină plină de copaci bătrâni aşezată pe colţ, la intersecţia străzii Alexandru Roman cu strada Sfântul Ştefan.
,,Nu vreţi să cumpăraţi ceva?’’ mă întreabă. Eu mă apuc să stau de vorbă cu ea şi mă pofteşte apoi în casă, să îmi arate ce vinde. Şi eu intru ca şi cum ar fi ceva normal, cum intru la mine acasă. Trebuia să ajung la cursul de artă dar n-am vrut să plec, eram ca la muzeu.
Deasupra canapelei avea un Grigorescu. Iar candelabrul, covorul şi perdelele bătrânei trebuie să fi costat o pălărie de bani la vremea lor. Un televizor butucănos, de prin anii 90, stătea pornit, cu volumul dat la minim. Şi mai eram şi eu, aşezată pe o canapea prăfuită din piele, căutând probleme cu lumânarea.
Bătrâna se întoarce cu un album şi cu o ditamai cartea în braţe.
-Ia. Sunt scriitoare în timpul liber! Dar nu vrea nimeni să mi-l publice, am lucrat la el mult de tot, dar ţi-am zis, şi norocul meu are o limită. Îmi place să scriu în cafenele goale. Tot Centrul Vechi mă ştie.
Îmi pune cartea în braţe. Era scris de mână, până la ultima pagină. Pe prima pagină scria ,,Jurnalul unei proaste’’ şi dedesubt, ,,de Margareta Stănciulescu’’.

Monstrii

Eu consider ca oamenii castiga un solz in locul fiecarei rani, un colt in locul fiecarui solz. Cate o zbarcitura de piele la fiecare incruntare, iar pielea li se lasa la inceput in jurul ochilor, ca ochii sa nu mai vada lumina, ci doar intuneric.

Ei bine, daca ai sa vezi un monstru, sa fugi cat poti de el. Iar daca ai devenit unul si tu, o sa iti spun in timp daca se mai poate face ceva.

Despre de ce nu o să mă mărit şi nici copii n-o să am (1)

-M-am născut cu o gură mare, care m-a băgat în multe încurcături dar care m-a scos din şi mai multe. De-aş crede în vreun Dumnezeu, aş spune că cineva acolo sus a avut grijă de mine. Dar nu cred, aşa că o să zic că am avut noroc. Nu trebuie să fie mare lucru de capul tău dacă ai noroc. M-am aranjat pe viaţă acum vreo 5 ani. Şi la 30 ai mei, chiar mă simt tare bine să ştiu că mâine pot dormi toată ziua şi pot petrece toată noaptea, prin oricare club de prin oraş unde merg vip-urile. Dar nu am aşa mulţi bani de cancan, şi nici nu le-ar sta bine ziarelor cu moaca mea, aşa că nu petrec în exces şi am grijă cu cine umblu. N-ai să mă prinzi la emisiunile de după-amiază de la televizor.
Nu că aş fi urâtă. Nu ştiu cum o fi arătat maică-mea, nici taică-miu, dar unul din ei a avut ceva bun de se uită la mine aşa craii din club. Din nou, am avut noroc. N-am fost un copil urât, ba chiar blond, cu ochii albaştri, un înger, ce mai! Pe dracu, altfel n-aş fi stat atâţia ani în orfelinat.
Dar acum duc o viaţă dulce, o! ba chiar mai am puţin şi dau în diabet. Stau la mare vara şi când e frig mă instalez la munte. Eu şi regele, eu şi crema cremelor, de-aş fi fost şi mai mult noroc aveam reşedinţă şi la Monaco. Noroc chior. Dar e frumos, chiar daca nu am nevoie, mai lucrez de vreo 2 ori pe an ca profă de balet. Baletul mi-a mai rămas. Aţi mai auzit de balerine alcoolice şi mitomane? A, nu? Mai şi fumez în prostie, dar nu o fac că îmi place. E doar ce păstrez aşa, să las ceva să nu moară din mine. Cea mai faimoasă brutărie din Paris, veche de ceva sute de ani, are în reţetă o bucăţică de aluat din ziua precedentă. Şi aşa pâinea pe care o mănânci, dacă ai bani de brutăria asta, e veche de sute de ani, zic brutarii ăştia mai bine-plătiţi decât doctorii la noi. Aşa sunt şi eu cu fumatul. Ţigara de acum vine după cea de acum o oră, iar cea de acuma câteva ore, vine după cea de azi-noapte, de dinainte de somn, iar cea de ieri vine după cea de alaltăieri şi tot aşa ani la rândul. Mă mai mint cu ţigările astea că n-o să îmbătrânesc. Că o să fiu mereu ca la 19, ca atunci când m-am apucat. Dar pe frunte tot se adâncesc urmele anilor ce au trecut, şi dacă n-ar fi trecut atât de idiot, atât de stupid şi atât de fără sens, acum aş fi avut fruntea netedă ca a ălora din reclamele la cremele de faţă.
___________________________________________________________________

Textele publicate pe acest site sunt protejate de Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (actualizata pana in Aprilie 2011).

de povestit nepotilor

E al doilea an din 19 în care n-ai sunat să zici ceva, orice.

Mai ţii minte tu oare când ne-am cunoscut ce frumoşi şi fericiţi eram? Ne-am întâlnit întâmplător la alimentară. Eu luăm ţigări, tu suc de portocale. Mi-ai zis să nu mai fumez că îmi face rău. Ţi-am zis că ţigările nu-s pentru mine şi ţi-am urat o zi bună. N-ai răspuns. Cred şi eu, nici eu nu mi-aş fi răspuns.

Apoi ne-am întâlnit într-alt anotimp tot la alimentară. Eu îmi luăm suc de portocale, tu îţi luai suc de portocale. Te-am recunoscut şi ţi-am zâmbit cumva, aşa cum zâmbeşti când vezi un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult timp. Dar tu nu ai zâmbit, i-ai urat vânzătoarei o zi bună şi ai plecat.

Într-altă zi, întâmplător, te-am văzut pe Facebook şi ţi-am dat add. Am început să cercetez pe unde umbli, cu cine, dacă avem prieteni comuni. Prieteni comuni cu mine n-aveai, dar în schimb aveai aceeaşi prietenă din şcoală generală. Mi-am zis să fie sănătoasă, dacă e să fie, nu stau astfel de detalii în calea dragostei. Şi după mi-am schimbat poză de profil cu una în care arăt net superior realităţii înecate şi aia cu fond de ten şi 3 tuburi de rimel.

Am început să îţi dau un like, azi mâine, altul poimâine, unul pe săptămâna până într-o zi când ai zis ceva.

M-ai întrebat ce fac. Ţi-am zis că bine, mulţumesc, tu.

Am aflat că-ţi place hocheiul şi muzica. Mie nu-mi plăceau, dar mă prefăceam interesată.

______________

Le spui tu povestea asta fantastică plozilor lu fii-tu când te-or întreba.

Păcat că trece timpul, erai chiar drăguţel fără burtă şi deloc chel.